O plimbare prin centru.

Săturat să stau închis în casă, am decis să ies la o plimbare în oraş. NU aveam o destinaţie anume, ci , ami mult, hoinăream pe străzi. Mă uitam pe la vitrinele magazinelor şi admiran noile haine, dar nu prea aveam chef să intru şi să cumpăr. Mergeam cu mâinile în buzunar, iar la un moment dat n-am ami fost atent la drum. Mă gândeam la cu totul altceva.

Pedalam prin centru. Defapt stateam mai mult cu ochii lipiti de vitrine. Fara sa observ, un obstacol imi aparuse in cale. Noroc ca m-am oprit exact cand roata intra in contact cu.. nu vreti sa stiti.
- Ih. Imi pare rau. Serios. O doamne! Nu am vrut.

Am fost trezit din visarea meaabia atunci când am simşit ceva destul de aproape de mine, dar fără să mă atingă. Mi-am lăsat privirea în jos şi am văzut roata unei bicilete foarte aproape de bărbăţia mea.Am răsuflat uşurat şi mi-am ridicat acpul pentru a evdea cine era eprsoana care pedala bicicleta. Am fost plăcut surprins când am văzut că persoana care pedeala era chiat tânăra pe care o vpzusem că vindea fructe în urmă cu câteva zile.
- Ih. Imi pare rau. Serios. O doamne! Nu am vrut.
-Nu-i nimic. E înregulă, i-am zâmbit. Nu m-ai nimerit.

- Nu intentionam sa nimeresc ceva...
M-am inrosit toata la fata.
- Sigur e in regula?

Am observat că roşise, ceea ce m-a amuzat.
-Linişteşte-te. Totul e în regulă. Apropo, sunt Aoki, am zâmbit şi am întins mâna.

Am dat mana cu el.
- Eu sunt Sarani. Incantata. Vi sa mancam ceva ca sa ma revansez?

-Încântat de asemenea. Hmm.. Sună foarte bine propunerea ta. Unde mergem?
Îmi era destul de foame, iar dieea de a emrge undeva să mănânc mă încânta.

- Pai.. Este un restaurant cu mancare chinezeasca dupa colt, la cativa metri. Urca.
I-am facut loc pe bicicleta. Eram incantata ca acceptase.

M-am uitat ganditor la ea fara sa ma urc pe bicileta.
-Eu zic sa ma lasi pe mine sa pedalez. Ce zici?

M-am uitat confuza la el.
- Bine...
Am coborat de pe bicicleta pentru a-l lasa sa se urce.

Am ranjit satisfacut si m-am urcat pe bicileta.
-Haide, urca, i-am zis facandu-i semn. Nu-ti face griji, nu pedalez ca un maniac.

M-am urcat langa el. Ca sa ma asigur ca nu voi cadea, l-am apucat de bluza in zona abdomenului.
- Aoki... ce meserie ai?

Sarani s-a urcat de bicileta si m-a apucat de tricou. Am inceput sa pedalez.
-Sunt actor si cantare, dar sa nu ulri in gura mare, te rog, am chicotit.

l

- Inteleg... Hmm... cred ca am vazut o drama cu tine. Nu-mi amintesc numele ei. Uh... Eu sunt.. vanzatoare... si ingrijitoae la un azil de orfani.
Priveam in stanga si in dreapta.

-Foarte frumos din partea ta. Daca stau sa ma gandesc, mi-ar fi placut sa am grija de copii orfani. De cat timp te ocupi de chestia asta?

- De la 16 ani. Familia mea nu este foarte bogata. Traiesc cum pot.
Mi-am lasat capul pe spatele lui.

Brusc am inceput sa ma simt prost. Eu o duceam chiar foarte bine, iar ea... ea traia cum putea. Am decis sa schimb subiectul.
-Aaa.... mi-am amintit. Ce mancare iti place?

- Orezul cu budinca, de visine.
Scot un sunet de placere.
- Tie?

-Mie imi place ramenul. Sunt destul de pretentios la mancare..., i-am zis nu foarte mandru de mine si am oftat.

- eeto... Ramenul e o mancare dificila. Sunt putini japonezi care stiu sa faca ramen. Un bucatar m-a intatat. Iti pot gati. Daca vrei..

Un zambet gigantic mi s-a afisat pe buze.
-Chiar i-ai gati unui necunoscut?

- Pai da.. din moment ce strainul acesta a mers sa ia masa cu mine.
Am tras putin mai tare tricoul lui.

-Dragut, am zis mai mult pentru mine. Deci, chiar vrei sa-mi gatesti? Eu nu ma supar.. CIne stie, poate voi invata si eu cum se face ramenul, am chicotit.

- E amuzant ca oamenii obisnuiesc sa zambeasca cand mananca din ramen. e atat de frumos sa-i vad fericiti...
Restaurantul se vedea. Aproape ajunsesem.