Don't be afraid

Patul alb de spital imi dadea o stare de inconfort. Dar trebuia sa trec printr-un control de rutina. astfel, eram obligata sa raman cateva zile. Sa-l privesc de sus...

Am fost anuntat in urma cui cateva zile ca fotograful meu era in spital. Am fost de-a dreptul socat cand am aflat, dar abia dupa trei zile am avut timp sa merg sa-l vizitez. In drum spre salonul lui, am trecut pe langa un alt salon care avea usa deschisa. Din pura curiozitate m-am uitat intauntru si am ramas surprins cand am vazut-o intinsa in pat pe Sarani. Am intrat fulger in salon si am meers direct la ea.
-Ce ai patit? Esti bine?

M-am ridicat in fund si l-am privit. Eram trasa la fata, alba. Dar imi pastrasem zambetul pe chip.
- Am venit pentru un control de rutina.

Am observat ca avea fata foarte palida si parea slabita. Am ridicat o spranceana.
-Control de rutina? De ce? Ce s-a intamplat?

- Fac cate un control de rutina in fiecare luna.
Framantam patura in pumni.
- Sunt bine oricum.

M-am asezat pe marginea patului si i-am privit mainile.
-Esti sigura? am intrebat-o fara sa o privesc. Pari slabita si esti foarte palida...

- Ie. Sunt sigura. Dar cum de ai venit la spital?
Incercam sa ma inviorez la fata. Macar aveam zambetul.

Mi-am ridicat capul spre ea si am zambit cand i-am avzut acel zambet fermecator.
-Aaa... Am aflat in urma cu cateva zile ca fotograful meu a facut o toxiinfectie alimenatra... si am vrut sa-l vizitez...

- Frumos din partea ta.
Ma uitam la usa inchisa.
- Doctorul trebuie sa vina...

-Da.. Pai... Macar atat sa fac si eu bun.
Mi-am lasat capul in jos.
-Si eu trebuie sa plec, nu?

Am dat din cap.
- Nu... stiu...
Iar doctorul intra spre nenorocul meu.
- Buna Sarani. Cum te simti?
- Bine presupun...
Il saluta si pe Aoki. Mi-am schimbat privirea spre doctor astfel incat sa nu fiu intimidata de Aoki.
- Imi pare rau sa-ti spun, dar inima ta slabeste cate putin in fiecare luna. Ar trebui sa o lasi mai moale.

Cand doctorul si-a facut aparitia in salon, m-am ridicat rapid de pe pat si m-am dat mai in spate pentru a nu incurca pe nimeni. I-am raspuns doctorului la salut si m-am sprijinit de perete. Am facut ochii mari cant cepele cand am auzit ceea ce-i spuse doctorului.
-Poftim? m-am bagat fara sa fi fost intrebat. Si nu puteti face nimic in privinta asta?

Doctorul clatina din cap.
- Nu putem face nimic cat timp ea nu se straduieste. Munceste zi de zi prea mult si nu-si da ragaz sa se odihneasca. Ar mai dura 6 luni pana sa...
Cel mai mult ma durea ca el era aici... Si auzea...

-S-sase luni?! Imposibil! Trebuie sa existe o cale, trebuie!
M-am dus langa Sarani si i-am apucat delicat mana.
-Te rog, odihneste-te. Nu poti..., m-am oprit si mi-am lasat capul in jos.

Vestea ma socase. Nu stiam ce sa adaug... Nu stiam. Doar mi-am dus mana pe capul sau, mangaindu-i capul.
- Daca s-ar odihni, si-ar prelungi durata de viata doar cu inca 6 luni. I-ar trebui un transplant ca sa traiasca in continuare...
Il priveam pe Aoki.
- E in regula. Pot trai doar 6 luni...

-Cum poti trai cu ideea ca s-a mai scurs inca o zi? Cum? Te rog, odihneste-te. Nu poti muri. Nu poti!
Mi-am mutat privirea spre doctor.
-Transplantul e singura ei sansa ca sa traiasca? Sunteti sigur?

Mi-am lasat mana pe capul sau. Nu as fi acceptat banii nimanui pentru transplant. Mai ales pe ai lui..
- Da. Dar costurile.. ei bine...
- Aoki.. M-am obisnuit cu ideea. Uita... Voi muri..

-Nu. Nu vei muri. Nu te voi lasa sa mori. Nu ma intereseaza cat costa transpalntul. Nu vreau sa mori... Daca se va intampla asta, imi va fi foarte greu sa accept realitatea...

I-am mangaiat usor fata. Nu as fi vrut sa-i fie mila. Nu as fi vrut sa afle.
Doctorul se retrase. Ar fi fost in plus.
Mi-am dus mana la inima.
- Va bate doar cat doreste.

Cand mi-a atins fata, mi-am ridicat privirea spre ea.
-De ce iti faci asta? De ce nu vrei sa traiesti? Iti poti imagina cata lume va suferi daca tu nuv ei mai fi?

- Aoki.. oamenii sunt facuti sa traiasca atat cat le este dat. Mi s-a oferit o viata scurta, dar plina. De ce sa imi doresc mai mult?

-Dar de ce sa traiesti mai putin?
Mi-am lasat capul in jos si am simtit cum mi se umezeau ochii. Chiar nu-i intelegeam mentalitatea.
-Nu poti muri...

I-am ridicat capul cu mainile.
- Hei.. nu plange. Ma vei face si pe mine sa plang. Oprestete, bine?
I-am sters incet lacrimile.
- Vino aici..
Mi-am desfacut bratele.

Sarani mi-a ridicat capul cu mainile si mi-a spus sa nu plang, dar nu ma puteam opri. Ma simteam al naibii de penibil pentru ca incepusem sa plang. Si-a desfacut bratele pentru a ma imbratisa. M-am asezat din nou pe marginea patului si m-am lasat imbratisat de ea.
-Chiar vrei sa mori?

L-am luat in brate si i-am pus capul pe umarul meu. Ii mangaiam incet parul. Nu eram sigura de raspunsul la acea intrebare. Dar eram sigura de un lucru. Nu vroiam ca el sa plece...
- Nu stiu Aoki...